Brandul Chameleon Furniture, lansat de Lux-Artim cu trei ani în urmă, a avut deschiderea oficială cu câteva zile în urmă, pe 18 februarie, într-un cadru festiv. Locația se constituie într-un spațiu-platformă menit să permită designerilor și arhitecților de interioare să găsească cele mai bune soluții de mobilare direct la sursă.
Chameleon Furniture se dorește a fi o comunitate în adevăratul sens al cuvântului, un spațiu în care clientul final să-și poată afla nu doar designerul de proiect, ci întreaga echipă de lucru, de la proiectare și măsurare până la personalizare și executare mobilier. Acționând sub forma unui parteneriat, Chameleon Furniture va promova nu doar piese de mobilier bine realizate, ci și creatori de spații frumoase și proiecte implementate, devenind inclusiv o sursă de inspirație.
„La Chameleon Furniture ne dorim să creăm o comunitate de arhitecți și designeri alături de care să punem în practică cele mai creative idei de mobilier. În calitate de colaborator, vei avea siguranța că fiecare proiect de amenajare va fi realizat cu acuratețe, iar clientul tău va primi exact ce își dorește. În plus, îți oferim beneficii exclusive, cum ar fi posibilitatea de a-ți crea un portofoliu pe website-ul nostru sau oportunități de networking.” – a arătat Gabriel Năfureanu, general manager, în cadrul evenimentului de deschidere a showroomului.
Showroomul este organizat sub forma unui spațiu de expunere a colecțiilor de mobilier, completat cu spații de birouri pentru desfășurarea consultărilor. Lux-Artim a antrenat în cadrul brandului Chameleon Furniture o echipă cu experiență, tehnologie de ultimă oră și aparate laser și de soluții practice de personalizare a proiectului de amenajare. Spre exemplu, în cadrul spațiului de expunere poate fi văzută o imprimantă menită să preia o imagine dragă clientului și s-o transpună la scară largă, sub formă de print pentru perete sau chiar mobilier.
„Chameleon este locul în care orice idee, oricât de năstrușnică ar fi, este pusă în practică cu ajutorul utilajelor și tehnicilor inovatoare. De asemenea, gama variată de materiale, texturi, finisaje, printuri și accesorii contribuie la încununarea cu succes a oricărui proiect. Și nu ne rezumăm doar la asta. La Chameleon Furniture găsești și corpuri de iluminat, electrocasnice de ultimă generație, separator de plante sau tapet personalizat. Mobila ar fi incompletă fără toate acestea.”, se arată pe site-ul Chameleon Furniture.
Chameleon Furniture reprezintă o inițiativă lăudabilă, menită să pună în practică, în chip inovator, original și durabil, proiecte de amenajare interioară oricât de creative. Practic, clientul, designerul sau arhitectul de interioare găsește la Chameleon Furniture partenerul care să-i producă mobilierul în cele mai bune condiții de calitate. Găsește chiar mai mult decât atât – un consultant în ce privește cele mai noi materiale și cele mai bune soluții de funcționalitate.
Imaginea brandului oneștean este îndrăgita artistă Alexandra Ungureanu, cea care a și susținut un recital în cadrul evenimentului.
Pentru mai multe detalii accesa link-ul: